Mintea mea este atat de obosita din cauza gandurilor care ma framanta,dar chiar si asa,cu ultimele puteri sopteste”te rog,te rog lasa-ma  macar un pic sa ma odihnesc!”. La fel este si inima mea care a indurat si a fost alinata imi cere”o ora de liniste,asta e tot ce-mi doresc de la tine”,iar eu ii raspund”acest lucru va trece si totul va fi bine! Acum! Acum! Stai doar un pic!”

Ma cunoaste cineva exact asa cum sunt?! Raspunsul este da!

Acele 2 elemente contradictorii  care formeaza rationalul si sentimentele. Inima,si mintea! Sunt cele care imi cunosc durerea care am suportat-o,dar tot ele sunt cele care m-au facut puternica. Sunt cele care lucreaza impreuna ajutamdu-ma sa-mi pastrez zambetul in fata tuturor,dar care se destrama atunci cand sunt singura in pustietatea  camerei mele. Fac tot posibilul sa ma mentina in pozitie verticala! Dar dupa un momente de truda…puterea mea descreste. Si apoi? Ce pot face?

Ei bine,voi lupta in continuare atata  timp cat  mintea mea incapatanata si inima imi vor sopti:” Rezista! Vei fi fericita!”